Siria. We came. We saw. He died

Cum favorabilitatea acestei națiuni pentru „hegemonia blândă a SUA” este un lucru cert și cvasiunanim, România fiind a doua țară filoamericană din lume, după Albania, adevărul este, la rândul său, unul filoamerican.

Orice altă opinie este taxată drept filorusă în acest mediu de tip „ori, ori”. Se știe, conform cercetărilor sociologice la nivel mondial, că nivelul de acceptabilitate al opiniilor oficiale în cazul unor acțiuni statale de talia unui război este de 75%.

Motivele ideologice ale unui război sunt întotdeauna strâns legate de motivele sale economice. Drept exemplu, marele analist și savant Noam Chomski, spunea într-o carte celebră că, în Coreea de Nord americanii nu au „intrat” pentru că motivele economice nu sunt sustenabile. Adică resursele acestei țări nu justifică „lupta pentru democratizarea” ei.

După 6 ani de revoluție și război civil, regimul pro rus Al Assad, părea să fi câștigat reușind să anihileze în mare parte „opoziția democratică” pro americană și să izoleze ISIS în sud – estul Siriei, controlând cea mai mare parte a teritoriului Siriei.

„După atacul american cu rachete Tomahawk îi stârnea fostului meu coleg, Brad Florescu, următorul panseu contabil: „59 de rachete Tomahawk la 2,981 milioane de dolari bucata – producătorul Raytheon a urcat frumos pe bursã imediat după atac. Armata siriană a pierdut 20 de avioane de producție rusească. Acestea se cer înlocuite de urgență. Un Sukhoi 22 e vreo 10 milioane de dolari.

UPDATE: după alte surse e vorba despre Mig-23, un interceptor fără capacități de atac la sol (15 milioane).

În plus de asta, pentru a evita repetarea poveștii, s-ar impune achiziționarea de către sirieni a unor sisteme antiaeriene S400 despre care rușii susțin că pot doborî și rachete de croazieră. 400 de milioane de dolari pentru o divizie cu 8 lansatoare și un vehicul de comandă”.

Războiul face bani. Cel din Irak a produs un turn over pe care, economistul premiat cu premiul Nobel Joseph Stiglitz îl denunța în 2008 că „aventura din Irak a dezechilibrat economia Statelor Unite, ale cărei probleme merg mult mai departe decât criza din sectorul imobiliar. Nu poți cheltui 3.000 de miliarde de dolari (2.365 mld. euro) – da, 3.000 de miliarde – pentru un război fără sorți de izbândă în afara granițelor țării și să te aștepți să nu resimți efectul acasă”.

Haideți să trecem în revistă interesele jucătorilor cei mai importanți in războiul din Siria:

Arabia Saudită. Putere centrală în piața de petrol și cel mai mare furnizor de terorism se luptă pentru o cât mai mare cotă din piața concurențială a petrolului. Interesul Arabiei Saudite este cu siguranță ca celelalte țări producătoare de petrol să fie eliminate de pe piață astfel incât concurența să fie redusă. Dacă Iranul, Libia și Siria nu pot aduce petrol pe piața mondială, Arabia Saudită poate vinde mai mult și desigur mai scump. Așa că Arabia Saudită este foarte interesată ca Iranul să fie supus unui embargo, iar Libia și Siria să fie blocate de război civil. E o oportunitate pentru Arabia Saudită să sprijine ISIS și să-și servească aliatul tradițional, SUA, pentru a menține aceste țări in afara pieței mondiale de petrol.

Rusia. Este aliatul de peste 50 de ani al Siriei. Interesul rus este ca situația actuală să se mențină cât mai mult timp și dacă va fi vreodată pace, la conducerea Siriei să se găsească o conducere pro rusă.

Dacă Siria ar fi sub influență americană, ar deveni un mare concurent al Rusiei pe piața de gaze a Europei. Exploatarea Leviathanului, cel mai mare zăcământ de petrol și gaze de la Mediterană, ar face din Europa cea mai la îndemână piață de desfacere a gazului provenit de aici. Asta ar însemna ca Europa să nu mai depindă de ruși prin gazul furnizat de Gazprom. Dacă Rusia va avea la conducerea Siriei tot pe Assad, gazul Leviathanului ar putea deveni o noua arma geostrategică impotriva Europei.

În consecință, Rusia nu este nici ea încântată ca ISIS să dispară in această fază a conflictului,ci opoziția care se opune unei conduceri a Siriei pro rusești.

Iranul. Este o țară ce sprijină în Siria interesele comunitatii alawite, un trib musulman șiit ce conduce Siria, majoritar sunnită.

Siria a devenit vulnerabilă din cauza demonului religios ce domină lumea arabă. Șiiti și Sunniti sunt două entități ireconciliabile ale religiei musulmane, ce sunt nevoite să coexiste în Siria.

Așadar, Iranul este pro Al Assad, contra opozitiei democratice și contra ISIS, dușmanul sunnit.

Turcia. Eminamente sunnită, Turcia lui Erdogan este in mod natural dușmanul șiitilor lui Al Assad. Turcia este implicată din rațiuni religioase, economice și, mai ales, politice.

Kurzii din nord – estul Siriei sunt o mare problemă a Turciei pentru ca sint o minoritate importantă pe teritoriul Turciei cit si al Siriei, o minoritate ce iși cere dreptul la un stat independent. Kurzii sunt prietenii si aliații SUA in Siria si Irak, care, inevitabil pun SUA și Turcia in tabere opuse.

Turcia susține și ISIS, nu numai ca niște parteneri de afaceri, dar sunt și sunniți, care, dacă ar ajunge la putere in Siria, Turcia ar avea o influență consistentă in politica Siriei.

Israel. Pentru Israel ar fi interesul perfect ca războiul din Siria să nu se termine. Astfel și-ar asigura liniștea atit din punct de vedere militar cât si economic. Are motive sa sustina toate cele trei părți, pentru a se păstra echilibrul de forte și să-și păstreze staus quo.ul de aliat istoric al SUA, cu-atât mai mult cu cât Trump s-a declarat cu surle și trâmbițe, mai mult ca orice alt președedinte american, drept un sprijinitor al intrselor israeliene.